Serban Huidu este in coma in urma unui accident de schi in Austria

Şerban Huidu (34 de ani), cunoscutul realizator al emisiunii "Cronica Cârcotaşilor", este în comă indusă după ce a suferit un grav accident la schi în staţiunea austriacă Innsbruck, a anunţat tabloidul Cancan. Huidu, aflat pe pârtie, a pierdut controlul schiurilor, a ferit un grup de copii şi s-a lovit de un copac. În urma impactului, Şerban Huidu a suferit un traumatism cranio-cerebral. Prezentatorul Prima TV se afla în vacanţă alături de familia sa, în Austria.


Accidentul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 19.00. Huidu este internat în prezent la Spitalul Universitar din Innsbruck.
"Şerban Huidu, aflat pe pârtie, coborând cu viteză, a pierdut controlul schiurilor sale şi s-a lovit de un pom. Din cauza vitezei, el a rămas inconştient după impact, neputând nici măcar să strige după ajutor. Ceilalţi schiori au fost cei care au anunţat salvamontiştii. Din primele informaţii ale medicilor ajunşi la faţa locului, starea prezentatorului TV este critică. După producerea accidentului, familia "cârcotaşului" a cerut ajutorul Ambasadei României în Austria", scrie Cancan.
Potrivit Prima TV, Şerban Huidu se află în comă indusă, pentru a permite medicilor să facă o serie de investigaţii amănunţite. Unul dintre PR-ii postului de televiziune a confirmat numai informaţia că Şerban a suferit un accident de schi, dar nu oferit alte detalii privitoare la această situaţie.
Un reprezentant al Ministerului român de Externe, Doris Mircea, a precizat ca ambasada a luat legătura cu familia lui Şerban Huidu, iar aceasta va beneficia de sprijinul autorităţilor. "Ambasada României la Viena a luat imediat legătura cu familia căreia îi asigură asistenţa necesară în aceste situaţii - sprijin, contacte cu medicii. Nu ne putem însă pronunţa asupra stării de sănătate a lui Şerban Huidu, fără acordul familiei. Tot ce putem spune este că jurnalistul se află în comă indusă şi că, deocamdată, nu se pune problema transportării lui la un spital din Viena", a declarat aceasta.

Un comentariu:

Articole Recomandate

Related Posts with Thumbnails