sau mai bine zis cum a continuat viata mea dupa o schimbare esentiala....
Acea schimbare a fost de fapt punctul unei propozitii foarte lungi, cu cuvinte grele la sfarsit.
In timp ce majoritatea oamenilor se bucurau de zilele libere de Sarbatorile de iarna, eu ma luptam cu sentimente care ma chinuiau de mult si care m-au epuizat...eram foarte obosita de certuri si de atmosfera pesimista din acea casa. Hotarasem de mult, mai bine zis ajunsesem la concluzia ca trebuie sa plec de acolo...sa o iau de la capat...singura, nu pt ca vroiam acest lucru, ci pentru ca nu prea aveam de ales, pentru ca ma simteam goala de sentimente, nedornica de viata si ca nu a mai ramas nimic din ceea ce ma legase candva de el. Nu vroiam sa ajung sa-l urasc si mai mult...nu ar fi fost sincer fata de nimeni daca ramaneam.
A FOST GROAZNIC! dar am facut-o! la sfarsit de decembrie am impachetat cateva haine si pe un ger
groaznic am plecat la ai mei. Greul a venit mai tarziu...dar a trecut si asta. Chirie, apartament groaznic, cheltuieli, singuratate, relatii de cateva zile, de la care nici nu stiu ce asteptam, iesirile de seara...si ramaneam doar cu senzatia naspa de dimineata. Mi-am promis ca nu imi voi mai lega viata de nimeni niciodata! nu vroiam sa fiu folosita...golita de sentimente si imi era frica de nereusita, insa ma omora singuratatea. Fara ai mei si fara Prietenii mei nu stiu cum ar fi evoluat acea perioada din viata mea...nici nu imi pot imagina viata fara ei! R., A., S. si C. erau familia mea si sunt si azi cei mai importanti din viata mea, dupa perechea si parinti mei. Da...azi, dupa ceva timp de la divort traiesc cu cineva, da, am riscat si nu imi pare rau!
Traiesc intr-o alta tara, alaturi de o persoana care ma completeaza, ma sustine, pur si simplu ii da sens vietii. Sunt fericita....si ce inseamna asta? f simplu: ma bucur doar la gandul ca merg acasa, ma simt libera si simt ca as putea muta munti.
Fostul meu coleg de scoala (despre el este vorba) traieste de multi ani in stainatate si s- intamplat ca dupa multi ani sa mearga acasa de sarbatori. Ne stiam doar numele si atat...si nici simpatic nu mi-a fost atunci. Eram doar la cateva zile dupa marea schimbare si imi traiam viata la maxim...Revelion cu fosti colegi de scoala...binenteles si el a fost ... insa eu plecasem cu altul....Apoi in ianuarie imi scrie ca vine cu treburi in oras si poate ne vedem...intalnire ca intre fosti colegi. A venit, ne-am intalnit, restaurant, a urcat la mine si cam atat....aceeasi sentiment naspa de dimineata, poate cu ceva nuante. Eram suparata si satula de acest mod de viata...parca nu eram eu insami!
Au venit apoi sms-urile si conversatiile pe mess, apoi invitatia lui. Ma gandeam ca nu am nimic de pierdut...vizitez orasul, mergem la concertul promis...si voi vedea.
Pe tren ma gandeam ca nu ma voi regasi niciodata...eram plina de remuscari, regrete, nepasare si poate putina speranta, dar am mers mai departe.
Prima impresie dupa ce am intrat in apartament (unde scriu acum): calm, emotie, placut, culoare, antic, spatiu ... toate deodata! si un sentiment familiar. Nu cred ca ar fi fost vre-un "semn". Nu cred in asa ceva, cred doar in ceea ce simt. Din acel moment pornise ceva, ceva ce nu am mai trait vreodata! si ma trec fiori si acum gandindu-ma la prima noapte pe aceasta canapea foarte ingusta...(oare cum am avut loc?). Nici nu vorbeam prea mult...erau doar feelings!
Asta a fost inceputul...la despartire, in gara, apoi in tren ma sufocau o gramada de sentimente....mai bine zis habar nu aveam ce mi se intampla...ce NI se intampla cum aflasem mai tarziu. Nu prea stiam ce sa incep cu sentimentele care ma invaluiau, eram fericita, trista, frustrata ca ma lasasem prinsa in capcana din nou si imi era frica de nereusita ... din nou! Apoi perioada de nebunie! (acum inteleg de ce se spune "Dragostea e oarba"). Traiam la maxim ... nu gandeam de fapt, pornisem cu masina de serviciu, noaptea pe autostrada...doar sa fim impreuna doua nopti sau chiar una! si nu imi pare rau de nici o clipa! La fel si el...aparea noaptea la usa...nici nu vorbeam prea mult...doar feelings! Apoi nu mi-a mai pasat daca va tine relatia, daca are pe altcineva acasa, daca voi pati ceva pe drum (noaptea, autostrada, masina veche), nici de ce imi spuneau altii...imi doream pur si simplu sa fiu cu el, traiam un sentiment atat de puternic...incat nu ma interesa nimic altceva. Nu ma recunosteam ! de regula eram o persoana echilibrata, poate cateodata chiar prea pragmatica, iar acum parca ma schimbase cineva! Cu timpul ne-am trezit ca faceam planuri de tot felul...si ne-a izbit intrebarea/concluzia Care dintre noi va renunta, sa putem sta impreuna??era inevitabil!
Dupa foarte lungi si chinuitoare zile, saptamani si luni de gandire am hotarat impreuna.... binenteles lupta din mine, a sentimenteleor si a gandirii nu a incetat! Dupa ce mi-a spus si m-a convins ca e dispus sa renunte la casa, la jobul (bine platit) la rude...si la tot ceea ce reusise din propriile puteri in 12 ani...m-am hotart ca voi face eu pasul! Nu prea aveam nimic in afara de putinii banuti din banca (cu atat am ramas ...), un job relativ bun si binenteles parintii si Prietenii mei ... de care imi e dor si acum (dupa 8 luni) in fiecare zi !
Autor:Bety B.
ma bucur ca ai gasit in sfarsit ceea ce meriti cu adevarat: pe cineva care sa te aprecieze la adevarata ta valoare si care sa te faca fericita! sa dea Domnul sa fiti la fel de fericiti si plini de "feelings" pana la adanci batranete!
RăspundețiȘtergere